Despre blog și io
Un fel de discleimăr
Mă gândeam io așa cu mintiuța asta a mea că, înainte să îmi sară unii la beregată, ar fi bine să vă pun în temă cu niște chestiuni sincere, după cum urmează:
1. Am făcut site-ul ăsta din 2 motive simple: mă plictiseam și vreau să fac ce știu eu mai bine, adică să critic cam tot ce îmi iese în cale. Am fost motivată de mai mulți care s-au supărat la început pe franchețea mea, pormă au realizat că nu e răutate, doar adevărul.
2. Am să critic şi am să judec tot ce nu e ok (pe scurt) și e foarte posibil ca uneori să fie pe nedrept, dar asta oricum eu hotărăsc, mai ales “aci în ograda mea”. Deci, tot ce e exagerat, nelalocul lui, lipsit de bun simț, chicios, mitzos, ieftin și/sau consider eu că ar trebui să stea undeva încuiat și se află în plină expunere, va ajunge într-un final aici. Aici, în curtea mea de judecată.
3. Oricine are dreptul să mă judece și să mă critice, fiindcă oricum vor fi păstrate doar comentariile pe care nu le consider deplasate (credeți-mă e cale lungă până acolo). Deci, dați frâu liber imaginației și simțiți-vă aproape ca acasă.
4. Îmi place mult să glumesc, dar asta nu vă privește pe voi. E doar o scuză ca să pot fi și mai acidă. În “glumele” mele, există șansa (99%) să par răutăcioasă, ironică și/sau sadică. Asta pentru că chiar sunt, uneori. Uneori mi se acrește de prostie și ignoranță și … “tre’ să spun”, ca să o citez pe celebra Marijuana. Mă rog, sper că se înțelege.
5. Mă oripilează fenomenul de social networking sau mai exact ce a ajuns el. E de-a dreptul grobian felul în care se “vând” unele. Un exemplu ideal avem aici. Nu mai zic nimic de posesoarea profilului, dar clar aștept comentarii. Prin intermediul site-urilor de social networking, copiii (că nu le pot spune altfel, când vezi că unii au puțin peste 10 ani) și alte “exemplare” (a se vedea link-ul de mai sus) ajung să polueze niște site-uri care la origine se cereau a fi o cale de a cunoște oameni, de a menține relațiile de prietenie sau de orice fel, la distanță sau cum or fi ele. În nici un caz nu cred că se aștepta cineva să se ajungă la mahalaua de acum.
Cred că momentan cam atât ar fi de spus. Dacă îmi mai aduc aminte de ceva ce ar trebui clarificat, voi updata post-ul.




