Adevărul adevărat doare. Ăste este şi motivul pentru care toată povestea din “Stăpânul inelelor” a fost radical denaturată. Tot ce am văzut la cinemtografe sau screenere (că aşa tre’  să te uiţi la un film cu multe efecte) este o minciună. LOTR nu s-a petrecut aşa deloc şi nici măcar nu aduce a povestea reală a lui Tolkien. Adevărul e că Tolkien era groaznic de fumat cand a scris cele 18.576 de triliarde de pagini de lălăituri hobittiene aşa că Fran Walsh şi Peter Jackson au hotărât că nu se poate face un film despre aşa ceva. Au schimbat total povestea, începând cu amănunte despre mama lu’ Frodo şi continuând cu sodomiile dintre Sauron şi Gandalf.

Povestea reală începe cam aşa:

Comitatul era un ţinut superb cu peisaje fantastice şi toată lumea era fericită. Hobiţi fericiţi cu picioarele lor imense şi păroase zburdau peste tot, iar seara toţi se adunau la bodega din sat la poveşti şi-o bericioaică. În asemenea împrejurări viaţa devine monotonă şi fiecare îşi găseşte diverse activităţi. De la jocuri precum “Cine moare, unde-i priza”, “Vrei să fii olog” şi “Slalom printre cobre”, la întruniri ale cultivatorilor de iarbă şi haşiş, concursuri interactive gen “Are cuie-n talpă”, etc.

O după-masă splendidă de vară, Bilbo se plictisea de moarte. Mă rog, încerca să joace table cu moartea, da’ Bilbo n-avea chef. Poate pentru că afară era aşa cald şi toate hobitele erau la plajă sau poate pentru că îl rodea o problemă. Frodo era orfan şi doar pe unchiul său, Bilbo, îl mai avea. Ar trebui sa îi spună adevărul despre părinţii săi…  Apare Gandalf, un vechi prieten şi coleg de mină care după 2 ani de facultate a ajuns mare vrăjitor. Gandalf era respectat şi iubit de toţi pentru că mereu aducea cea mai bună iarbă, de vedeai artificii şi nu avea picioarele păroase. Gandalf observă îngrijorarea lui Bilbo.

Bilbo e tulburat şi îşi aprinde un joint.

“Normal că ştii, doar eşti mare vrăjitor … Poţi face şi spume la gură, nu?”, gândi Bilbo.

- Mda, eşti bun, tată. Da’ ce mă fac cu Frodo, că nu-i stă capu’ numa’ la prostii şi tare aş vrea să-i spun adevărul despre ai lui … Dar Gandalf deja visa unicorni virgini şi elfi bucălaţi.

Petrecerea obşnuită începe, iar pe Bilbo îl mănâncă în cur tot mai mult să vorbească cu Frodo, aşa că îl trage la o parte şi îi spune tot adevărul. Cum că mă-sa era o beţivă şi o curvă şi tac-su a cules-o de pe stradă ca apoi să îi trântească un plod (adică pe el, pe care nici nu îl chema Frodo, ci Laurenţiu), cum că până la urmă tac-su a fugit cu un motociclist în Mordor şi mă-sa de nervi a părăsit Comitatul. Gurile rele spun că s-ar fi măritat cu Sauron care e impotent oricum şi care-şi foloseşte ochiul ca să-şi caute inelul unde şi-a ascuns potenţa.  Alţii spun că e chiar foarte armăsar şi i-o trage la mama lu’ Frodo în draci şi că, de fapt, inelul ăla e cel de la butelie.  Alţii, spun că ar fi inelul de logodnă care îl primise de la Dan Bitman. Eh, poveste lungă şi lacrimogenă, dar Frodo află adevăul.

Frodo nu reacţionă prea bine la toată tărăşenia. Căscă şi merse la culcare. Bineînţeles neputând să doarmă din cauza gălăgiei de la bairam, merse înapoi. Bilbo deja îşi ţinea speech-ul obişnuit:

- Nu mai lăsaţi copiii să se joace în stradă că se pot tăia la picioare în firele de iarbă. Avem picioare mari şi păroase şi nu există pantofar care să ne poată contstrui ceva încălţări. Aşa că aveţi şi voi grijă pe cine lăsaţi în casă … Ăăă, cărăbuşii sunt tot mai mulţi şi ar fi foarte indicat să oganizăm o vânătoare … Mai aveam ceva să vă spun … ăăăă.

“Ăsta e deja varză, tre’ să-l duc iar în spate acasă, unde probabil că iar va încerca să mă ademenească în pat”, gândea bietu’ Gandalf, care depuse un jurământ de castitate pe tot restul vieţii. Însă chiar când să-l inşface de pe butoaiele  podium, Bilbo dispăru.

Între timp, Gandalf dădu de urma lui Bilbo şi după o discuţie siropoasă îi ceru inelul. Cică inelul o să îl transforme şi va deveni ceva în stilul lui Michael Jackson înainte de moarte. Speriat, BilBo îi dădu inelul la Gandalf care deja ştia pasul următor: Sauron şi-a bătut joc de el multă vreme în timpul facultăţii, aşa că nu avea de gând să îi dea inelul înapoi. S-a gândit să se folosească de Frodo ca să distrugă inelul. Îl va trimite într-o misiune imposibilă …

Gandalf a hotărât ad-hoc să-l trimită pe Frodo în căutarea lui Bilbo şi a inelului. Eh, aici apare povestea inelului. Era inelul de siguranţă de la butelia lu’ Sauron. De când cu mă-sa lu’ Frodo, nu mai găsea nimic prin castel. Avea asta un obicei cretin să nu pună lucrurile înapoi la locul lor. Se ştia că Sauron avea creierii fumaţi şi nu mai ştia multe. Îşi voia înapoi inelul, că ăştia de la MordorPetrol erau nişte scârţari şi nu mai voiau să îi dea altu’. Nasol moment. Aşa că Sauron, nervos şi impotent, şi-a trimis toată hoarda de nazguli şi orci şi uruk-hai în căutarea inelului. Plus şi-a mai scos şi ochiu’ şi l-a agăţat în cel mai înalt turn, poate poate îşi găseşte inelul.

Bilbo era deja pe picior de plecare, avea de gând să se stabilească în străinătate şi să-şi petreacă ultimii ani făcând ce făcuse şi până acum, adică nimic. Zis şi făcut. Bilbo îşi împachetă 3 chiloţi şi 2 sutiene şi o porni la drum. Însă pe Frodo abia acum îl aştepta aventura vieţii lui…