Lerul dimensional
Postat in : 12-12-2009 | De : Bomboana de Cox | In : Diverse
Tags: aberant, amuzant, exagerat, funny, generatii, ler, sotron
1
După cum bine ştim deja, misterele lerului rămân chiar aşa, un mister. Unul mare şi foarte dezbătut. S-a încercat explicaţia sa matematică, s-a căutat o explicaţie chiar şi din punct de vedere al analizei textului, din punct de vedere aberant, da’ parcă nu mă mulţumeşte niciuna din astea. Şi cred că nu numai pe mine. Pentru că se discută foarte mult deja de ler-ul ăsta, până şi la Radio Zu am auzit într-o dimineaţă ceva aberaţii pe tema asta. Ce pana mea o să găsim când trece Crăciunul? Ce urmează? Mă rog, sigur se va găsi ceva temă de aberaţii şi după sărbători, nu mă tem de asta, dar până una alta, vreau să “explic” modul în care văd eu lerul:
Lerul e metaorganism în cea mai pură stare. O metaforă suavă pictată în orice colind distopic de început de secol 30, jucând alegorii cu voci subliminale zbierând un haos ciclic. Fiecare nucleon transferă energie pozitivă şi negativă, totodată, corpurilor aflate într-un tandem perpetuu. Ubicuitatea lerului poate rezulta din transcendenţa nematerială în dimensiunea a opta print-o levitare frenetică în amonte. Dimensiunea a opta denumită şi Paupahas Leporas Constant identifică cele 7 sintagme din ierarhia citadinelor abstracte concluzionând lema creaţiei lerului. Din complexul energetic astfel rezultat se transferă 2 particule de monorimă într-una bucată linie melodică cu efect succesiv.
Omniprezenţa lerului în bucăţile melodice folclorice interpretate de misteriosul lăutar (Hruşcă) reprezintă Nirvana existeţei sale. Cu fiecare fascicul de ler, dimensiunea a opta generează mii de noi reguli optative pentru generaţiile Şotron.
Acum pentru a înţelege generaţiile Şotron nu e nevoie de aceeaşi concentrare ca la înţelegerea lerului. Voi ilustra generaţiile Şotron în câteva imagini vorbitoare de la sine şi eventual în câteva cuvinte pentru unii profani.
inocenţă, anii copilăriei …

Copilul mai creşte, vrea jucării mai “deosebite”

… şi mai creşte şi vrea tot mai mult …

Ca în faza finală să avem …

Da, cam în stadiul ăsta se află generaţia Şotron şi pare-se că aici va şi rămâne …
Revenind la ler şi funcţiile acestuia în congruenţa relativă cu mediul înconjurător, trebuie specificat că fiecare ler în parte contribuie specifcului median. În consecinţă lerul trebuie luat ca atare şi nu se pune sub semn de întrebare evoluţia acestuia.





Într-adevăr, lerul trebuie luat ca atare, dovadă şi versurile “leru-i ler şi iarăşi ler” de unde deducem că nu poate fi explicat decât prin sine.